Frânturi din tine II..

– Te-ai întrebat vreodată de ce strat de suflet se îndrăgostesc oamenii?
Mă privești neclar și îmbrățișez gândul că întrebarea mea este mult prea vagă pentru rațiunea ta analitică.
– Ai simțit vreodată că un om s-a îndrăgostit de tine doar din straturile de suflet ce le conturezi ușor metaforic în scrierile tale?
– Te-ai îndrăgostit de sufletul meu creionat?
– Îți permiți vreodată să răspunzi la o întrebare fără să despici fiecare cuvânt în sintagme?
– Nu. Deseori depind de miezul dorinței, mai precis al întrebării, iubesc să îl frâng în bucățele și să îl gust pe de-a-ntregul. Și ca să îți ofer un răspuns, ar fi greșit să te îndrăgostești de un suflet creionat, iar cel palpabil să îți fie străin.
– De ce ar fi greșit? Este prima amprentă ce un om o poate savura despre tine, prima bucățică din tine ce o poate atinge..
– Dar nu este pe de-a-ntregul a mea.
Nu continui, dar simt cum un strat din existența ta vibrează sub punctul în brațele căruia respiră mult prea multe cuvinte. Tind să cercetez iubirea ce ți-am purtat-o până ajung la preludiul ei, ca într-un final să constat că m-am îndrăgostit de sufletul tău mult prea vast confecționat pentru degetele mele imature. Te privesc tăcut, dar îți simt ochii cum îmi descifrează fiecare emoție de teamă ce m-a cuprins într-o furtună emoțională.
– Într-un final, nu mi-ai răspuns concis la nicio întrebare..
– Într-un final… te-ai convins că te-ai îndrăgostit de straturile creionate ale sufletului meu și te-a îmbrățișat frica în momentul în care ai realizat că este doar o infimă bucată din întreg?
– M-am îndrăgostit de tine ca un întreg fără margini, de obrajii tăi înstelați și de dragostea ce o respiri pe dedesubt..
Nu îți ofer satisfacția de a mă contrazice căci îți cuprind buzele într-ale mele. Vreau să te simt o ultimă dată goală de emoție, lipsită de analogii contradictorii și de amalgamul gândurilor tale în care îți ești prizonieră uneori. Mă simt inapt când îți simt puterea de a iubi, dar gândul că m-ai iubit pe mine mă satisface nemărginit. Întotdeauna mi-a fost teamă să te trăiesc pe de-a-ntregul, conștient de fantomele ce trăiesc în tine și de posibila incapacitate de a le egala. Deși nu mi-ai plantat nicicând emoții negative, teama a înflorit într-un abandon emoțional pe care te-am silit să îl trăiești la nesfârșit..